Bărbatul de 55 de ani era internat pe secția de psihiatrie cu o boală cronică. Medicii nu își explică cum a putut avea loc accidentul.
Bărbatul, spun cadrele medicale, nu avea o afecțiune psihică acută și își purta de grijă, mai mult de atât, participa și la activități de grădinărit.
În timpul căzăturii bărbatul s-a lovit puternic la cap, iar medicii nu l-au putut salva.
spitalul-turda„Pacientul în vârstă de 55 de ani a suferit un accident. Nu știu dacă a căzut de la înălțime sau a dat cu capul de scările de incendiu. Cert este ca a decedat. Era un pacient cu o afecțiune psihică cronică, dar nu era în stadiul în care trebuia supravegheat tot timpul. Eu sunt în concediu, dar am demarat o anchetă internă pentru a stabili cum a avut loc accidentul”, a declarat pentru ZiarulClujean.ro Vasile Grumaz, managerul Spitalului Turda.
O anchetă au deschis și procurorii. Ei urmează să cerceteze cum a murit bărbatul și în egală măsură să stabilească dacă este vorba de neglijență în serviciu în rândul cadrelor medicale, care erau de gardă în momentul accidentului.