Grav accident de circulație, pe DN7C, în localitatea Cârțișoara. Un bărbat a pierdut controlul volanului și a accidentat o femeie și doi copii aflați pe marginea drumului. Din nefericire, mama şi unul dintre copii au murit, din cauza rănilor.
Autorul accidentului a plecat inițial de la locul faptei pe jos, însă ulterior a revenit.
Potrivit polițiștilor, aceasta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a accidentat o femeie și doi copii de 7 și 14 ani, apoi a intrat intr-un gard.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere și se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
"Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul mai este cercetat într-un dosar penal de către poliţiştii rutieri. În urmă cu trei săptămâni, a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără a deţine permis de conducere", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr.
VEZI ce valoare a arătat aparatul etilotest și cine era bărbatul pe realitateadesibiu.net.