În accident au fost implicate o autoutilitară și un autotren în care se aflau doar conducătorii auto.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Șoferul autoutilitarei, în vârstă de 64 de ani, a fost preluat de paramedici și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI, deconectarea bornelor de la bateria autoutilitarei și sablarea părții carosabile.
Traficul rutier s-a desfășurat pentru scurt timp pe banda de urgență, iar acum a fost reluat.