UPDATE. Polițiștii spun că șoferul uneia dintre mașini a fost rănit. Se pare că totul s-a întâmplat după ce microbuzul la bordul căruia se aflau 11 persoane ar fi rămas fără frâne, conform telegrafonline.ro.
Potrivit Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Constanța, pe bulevardul Tomis, la intersecția cu bulevardul Ferdinand, un microbuz al cărui șofer nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina dinaintea sa a intrat în coliziune cu aceasta, producându-se o coliziune în lanț în care au fost implicate trei autoturisme. Autovehiculele erau oprite la culoarea roșie a semaforului.
În urma celor petrecute, a fost rănit ușor șoferul mașinii în care a intrat microbuzul, acesta fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru investigații medicale, scrie Agerpres.
Șoferul microbuzului susține că a rămas fără frâne și că i-a atenționat pe călători despre asta înainte de producerea coliziunii.
Cercetările polițiștilor în acest caz sunt în derulare.
Sursa foto: telegrafonline.ro