Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în Alexandria, la intersecţia străzilor 1907 şi Cuza Vodă.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie în vârstă de 44 de ani, din Alexandria, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1907, la intersecţia cu strada Cuza Vodă nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani, din comuna Nanov, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul conducătoarei auto a fost proiectat într-un taximetru, care era oprit pentru ca două persoane, cu vârste de 21 şi, respectiv, 42 de ani, să coboare, moment în care cele două pasagere au fost acroşate de autoturismul femeii.
În urma evenimentului rutier, patru persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, pacienţii preluaţi sunt conştienţi, cooperanţi şi echilibraţi hemodinamic, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii. Două dintre victime prezintă traumatisme cranio-cerebrale, însă fără probleme majore.
Alte două persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând să fie duse la spital.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Alexandria au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, ei continuând cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Sursa: agerpres.ro