Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Marian Popescu, a adeclarat că accidentul a avut loc la kilometrul 116 + 300 de metri, pe sensul de urcare către munte, scrie News.ro.
Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 68 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat într-o curbă la stânga cu viteză mare, a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a izbit mai întâi de o autoplatformă, apoi de un alt autoturism.
Şoferul care a provocat accidentul şi soţia acestuia, precum şi şoferul celui de-al doilea autoturism au fost răniţi, însă starea lor nu este gravă.
Imediat după producerea accidentului, circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat îngreunat, însă ulterior a revenit la normal.