Potrivit Bihon.ro, accidentul s-a petrecut în jurul orei 13:00. Trenul circula pe ruta Cluj Napoca - Oradea.
„Un bărbat de 73 de ani, din localitatea Haieu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 767/E, pe direcția Oșorhei – Alparea, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semnale acustice și luminoase aflate în funcțiune și a intrat în coliziune laterală dreapta cu un tren de călători, care circula pe direcția Oradea – Cluj Napoca”, precizează comisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
sursa citată că șoferul nu ar fi observat semnalele luminoase și sonore la nivel cu calea ferată. Potrivit unui martor, șoferul s-ar fi asigurat doar din partea stângă și astfel nu ar fi observat faptul că trenul se apropia. Martorul a adăugat că mecanicul l-ar fi avertizat sonor, însă șoferul nu a auzit și s-a angajat în traversare.
„La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare grea, echipajul de prim ajutor calificat al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea”, a declarat pentru Bihon.ro Camelia Roșca, maior ISU Crișana.
În urma impactului violent, pasagera din dreapta, în vârstă de 67 de ani a murit. În timp ce șoferul a suferit un traumatism cranio-cerebral și o contuzie abdominală, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.