Accident rutier a avut loc duminică dimineață, 4 august a.c., în jurul orei 8.15, pe Bulevardul Ferdinand din Municipiul Constanța.
Victima, o femeie în vârstă de 75 de ani a fost extrasă de sub autobuz și declarată decedată de către echipajul SAJ.
Poliţia: indicii cu privire la consumul de droguri
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise, potrivit Focus Press.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Ce spun reprezentanţii CT Bus:
„În acest moment autoritățile competente desfășoară o anchetă referitoare la accidentul de pe bd. Ferdinand în care a fost implicat un autobuz CT BUS. În paralel și CT BUS va efectua o cercetare internă și va acorda tot sprijinul organelor de anchetă abilitate„, au transmis reprezentanții companiei de transport în comun CT Bus.