Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Constanța, în timp ce conducea un auto din direcția intersecției 2 Cantoane către Slava Cercheză, ar fi acroșat un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Ciucurova, care circula pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Tulcea