UPDATE: Anunțul autorităților:
Având în vedere evenimentul rutier produs pe aleea din curtea Mănăstirii Cernica, astăzi 10 iulie a.c., în jurul orei 14:38, revenim cu următoarele precizări:
În urmă primelor verificări efectuate a rezultat faptul că un conducător auto, în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe aleea de acces din curtea Mănăstirii Cernica, a acroșat 2 persoane de sex feminin.
Pentru femeia de 63 de ani a fost declarat decesul, iar femeia în vârstă de 33 de ani a fost transportată la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele alcooltest și drug test, rezultatul fiind negative atât pentru consumul de alcool, cât si pentru consumul de substanțe psihoactive, la volan.
Totodată bărbatul în cauză a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice.
De asemenea, din verificări a rezultat faptul că, aleea respectivă, din curtea Mănăstirii Cernica, este un drum închis circulației publice, prevăzut cu o poartă de acces și barieră, intrarea fiind condiționată de achitarea unei taxe.
Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care au deschis un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și, respectiv vătămare corporală din culpă.
În jurul orei 14:38, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe aleea din curtea Mănăstirii Cernica, un autoturism a lovit mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Pantelimon, pentru efectuarea de cercetări și investigații.
Din impact a rezultat rănirea a 3 persoane din care pentru una s-a declarat decesul, iar pentru alte 2 persoane se acordă îngrijiri de specialitate de către echipajele medicale sosite la fața locului.
În cauză, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
La acest moment, polițiștii rutieri efectuează verificări și cu privire la stabilirea certa a naturii locului în care s-a produs evenimentul rutier, respectiv dacă acesta este pe drum public, așa cum este definit de prevederile OUG 195/2002 și a Regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună măsurile legale care se impun.