Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului petnru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Cuprian Sfreja, accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, pe un câmp de pe raza localităţii Cristian, unde se desfăşoară o competiţie de raliu.
"Victima este un bărbat de 50-55 de ani care a suferit mai multe traumatisme la cap şi corp. Era conştient la sosirea medicilor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov cu un echipaj SMURD“, a declarat Sfreja pentru corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi o echipă de Poliţie care a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Pilotul care a provocat accidentul este un bucureştean de 49 de ani care se pare că în timpul competiţiei a pierdut controlul maşinii, a derapat şi l-a lovit pe unul dintre arbitri.
"Proba competiţiei se desfăşura pe un câmp din localitatea Cristian, deci nu putem vorbi de un accident rutier pentru că nu s-a petrecut pe un drum public. Urmează să stabilim dacă accidentul s-a produs din vina pilotului, dacă organizatorii au respectat regulamentul, dar şi dacă arbitrul se afla în locul unde trebuia. Din primele verificări însă s-a deschis dosar penal pe numele pilotului pentru vătămare corporală din culpă“, a spus comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.
Potrivit reprezentantului ISU Braşov, este vorba despre o competiţie privată de raliu, desfăşurată pe un câmp din apropierea localităţii braşovene Cristian.