O mașină are parbrizul spart după ce o bucată de gheață a căzut dintr-o macara de pe Podul Brăilei. Reprezentanții CNAIR au transmis prin intermediul unui comunicat de presă că acesta este unul dintre motivele pentru care insistă să fie demontate cât mai repede utilajele respective.
„A existat o sesizare în mediul online cu privire la o bucată de gheaţă care ar fi spart parbrizul unui autoturism în timp ce rula pe podul nou de la Brăila. Colegii noştri spun, însă, că bucata de gheaţă, dacă a căzut, a căzut de pe macara, nu de pe toroane. Acesta este şi unul din motivele pentru care insistăm ca Webuild să îşi respecte obligaţiile şi să demonteze macaralele de pe pod”, au informat reprezentaţii CNAIR.