UPDATE. Traficul s-a reluat în condiţii normale pe DN1 Ploieşti - Braşov, la Băicoi, unde marţi dimineaţa a avut loc un accident în care două persoane au murit, iar o alta a fost rănită, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
La fața locului au intervenit medicii de la Ambulanță, echipaje SMURD, SMURD – terapie intensivă mobilă, de descarcerare și de pompieri, informează Realitatea de Prahova.
Potrivit ISU Prahova, din cele șase persoane aflate în autoturisme, una a fost găsită decedată, iar în cazul alteia, încarcerată și în stop cardio-respirator, decesul a fost pronunțat după ce manevrele de resuscitare efectuate la fața locului au rămas fără rezultat.
Victimele care și-au pierdut viața erau femei cu vârste de 45, respectiv 73 de ani.
Încă un bărbat, în vârstă de 77 de ani, aflat în una dintre mașinile implicate a fost rănit grav și transportat la spital.
La momentul accidentului, IJP Prahova a anunțat că traficul de pe DN 1 a fost deviat pe rută ocolitoare, prin Băicoi. Ulterior, traficul a revenit la normal.