La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul detaşamentelor Dej şi Cluj-Napoca, cu două autospeciale cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
"Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism şi un autocamion. În autoturism se află două persoane încarcerate, ambele în stare gravă", au anunţat iniţial reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.
Ulterior, ISU Cluj a informat că cei doi bărbaţi n-au mai putut fi salvaţi.
"Persoanele încarcerate se aflau în autoturism. Mai exact, este vorba despre doi bărbaţi. Unul dintre aceştia a fost extras de către pompieri. Se lucrează pentru extragerea celui de-al doilea. Din păcate, niciunul nu prezintă semne vitale. Cea de-a doua persoană încarcerată prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. De asemenea, a fost declarat şi decesul celuilalt bărbat, care a fost descarcerat anterior de către pompieri", precizează autoritațile.
Incident dramatic la un meci de fotbal: Mijlocaș prăbușit inconștient pe teren
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, din primele cercetări a reieşit că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens.
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa în direcţia municipiului Dej, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi o semiremorcă, condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Poieni. Din nefericire, impactul a avut consecinţe tragice, soldându-se cu decesul conducătorului autoturismului şi al pasagerului său, ambii de 20 de ani, din comuna Răscruci. Conducătorul camionului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu dispozitivul pentru detectarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri", se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Traficul în zona producerii accidentului a fost blocat complet, pentru intervenţia echipelor medicale şi efectuarea cercetării la faţa locului.