Șoferul vitezoman era fiul unei avocate cunoscute in judet si avea permis de doar 2 luni. Localnicii spun ca obisnuia sa mearga prin Craiova cu viteză peste limita admisa de lege. Va avertizam ca urmeaza imagini cu un puternic impact emotional.
Dragoș și Maria sunt cei doi tineri îndrăgostiți care și-au pierdut viața la doar 18 ani. Aceștia circulau cu viteză la primele ore ale dimineții, chiar înainte de răsărit pe un drum drept.
Aceasta este ultima postare, cu 4 ore înainte de tragedie. Cei doi s-au plimbat toată noaptea prin oraș.
Prima ipoteză pe care polițiștii o iau în calcul este că șoferul începător a ținut apăsată pedala de accelerație până la viteza de 180 de kilometri pe oră când a pierdut controlul volanului.
Mașina s-a rostogolit de mai multe ori până când fata a fost aruncată zeci de metri în gol, iar motorul și alte piese s-au desprins și ele din autoturism. Dragoș a fost găsit strivit sub o portieră de către echipajele medicale, iar trupul iubitei lui a fost găsit abia după câteva ore de salvatori lângă zidul unei case. Au căutat acolo doar pentru că mai mulți câini lătrau de zor în tot acest timp.
Familiile celor doi sunt distruse. Tânărul Dragoș era fiul unei avocate cunoscute în Craiova, iar de două luni de când își luase permisul tura bolidul la viteze mari, iar prietenii îl știau drept un șofer teribilist.