În urma impactului, cele două persoane au suferit răni serioase, iar dacă vor supraviețui este un miracol. Una din femei a rămas încarcerată și a fost extrasă în stare de semiconștiență. Cea de a doua femeie a fost proiectată în exterior și era inconștientă. I-au fost aplicate manevre de resuscitare, iar medicii prezenți la fața locului au reușit să o stabilizeze într-un final și au trimis-o la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.
Și a 2-a femeie a ajuns la Suceava, după ce a fost stabilizată. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanța SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: