”Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Mihăileşti către satul Căldăruşeanca. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Ilfov, care se deplasa dinspre Buzău spre Urziceni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din direcţia opusă, condus de un tânăr de 30 de ani din Bacău, a acroşat o baliză de semnalizare rutieră, căci în zonă se efectuează lucrări de infrastructură, după care cele două automobile au lovit un TIR", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul Doiniţa Mihalache, citat de agerpres.ro.
În urma impactului, şoferul din primul automobil şi alte două persoane din celălalt automobil, în vârstă de 29 şi, respectiv, 30 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău