„Astăzi, în jurul orei 06:30, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs între localitatea Roșiori și satul Chiroiu în care un autoturism s-a răsturnat. La locul solicitării, s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanța SMURD, trei echipaje ale SAJ Ialomița- substația Urziceni și un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin. Din eveniment au rezultat 5 victime, 4 adulți (bărbați) și un minor. Șoferul autoturismului cu vârsta de 24 ani, a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii, eliberarea lui necesitând efectuarea unor manevre de descarcerare din caroseria avariată, din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, a fost predat echipajului SAJ care a declarat decesul. Celorlalte victime le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele de la locul intervenței. Ulterior un bărbat cu vârsta de 49 ani aflat în stare gravă a fost preluat și transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic de Urgență București, un bărbat cu vârsta de 45 ani care prezenta politraumatisme, unul cu vârsta de 22 ani cu traumatism minor facial, escoriații la membrul inferior drept și minorul cu vârsta de 3 ani care prezenta contuzie arcadă stângă, au fost preluați și transportați la Spitalul din Municipiul Urziceni. Militarii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului.” au transmis reprezentanții ISU Ialomița.