Două vagoane de călători au fost separate de un tren şi au intrat în coliziune cu un tren de marfă, a declarat directorul pentru securitate din provincia Beheira.
Potrivit AFP, un număr de 30 de ambulanţe au fost trimise imediat la Kom Hamada, localitatea în care s-a produs accidentul, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Khaled Megahed, care a precizat că victimele au fost transportate la spitale.
Egiptenii reclamă de mult timp faptul că guvernele care s-au succedat la conducerea ţării nu au reuşit să aplice standardele de siguranţă pentru căile ferate. Numeroase accidente au accentuat în continuare nemulţumirea populaţiei faţă de starea precară a reţelei de transport feroviar.
Acest accident survine la jumătate de an după ciocnirea a două trenuri, în apropiere de oraşul egiptean Alexandria, incident în care şi-au pierdut viaţa 42 de persoane şi peste 100 au fost rănite, potrivit Agerpres.