Întreaga scenă s-a produs pe E85, la intrare în localitatea Poșta Câlnău, judeţul Buzău, pe fondul carosabilului umed. Bărbatul a reușit să iasă din mașina avariată, însă femeia a rămas blocată între fiarele contorsionate. Până la sosirea Descarcerării, polițiștii din Poșta Câlnău au reușit să o scoată și pe ea din autovehicul, scrie reporterbuzoian.ro.
La fața locului s-au deplasat și două ambulanțe, una dintre ele preluând-o pe femeie și transportând-o la spital, pentru investigații. În zonă plouă abundent, existând riscul derapării. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Sursa foto: reporterbuzoian.ro