Un grav accident de circulație a avut loc, joi dimineața, în zona localităţii Brezoi.
Un autotren care transporta autovehicule a căzut în Râul Olt, după impactul cu un autoturism.
Șoferul şi un pasager au fost răniţi.
”Circulaţia rutieră se desfăşoară dirijat, pe un fir, în ambele sensuri, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 206+500 metri, în zona localităţii Brezoi, judeţul Vâlcea, din cauza unui accident. Un autotren care transporta autovehicule ar fi intrat în coliziune cu un autoturism”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.