UPDATE: Potrivit bilanțului provizoriu, un adult a murit și 4 minori au fost transportați la spital.
În urma coliziunii, șoferul autoturismului a suferit răni grave și a necesitat resuscitare la fața locului.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 67, în zona localităţii Tomşani, judeţul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autocar care transporta elevi şi cadre didactice”, anunţă Centrul Infotrafic.
Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Accident în Gara de Nord din Timișoara. Doi muncitori, luați pe sus, cu tot cu schelă, de tren
Precizările Poliției:
În această dimineață, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Horezu au intervenit la un eveniment rutier, produs pe DN 67, la km 155 + 600 m, în localitatea Tomșani.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între un autocar, în care se aflau peste 50 de persoane și un autoturism.
Evenimentul rutier s-a soldat cu decesul conducătorului autoturismului, pasagerii din autocar fiind evaluați de către echipajele medicale prezente la fața locului.
Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Traficul este blocat până la finalizarea cercetărilor.