Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază, la kilometrul 63 al autostrăzii A3, pe sensul Bucureşti-Ploieşti, două persoane fiind inconştiente și una este încarcerată.
Potrivit primelor informații, în mașină se afla și un copil de patru ani, conștient. A fost transportat la UPU Ploiești, unde a fost dus și un bărbat de 26 de ani, conștient.
Persoana încarcerată a fost extrasă din autoturism.
Două femei, de 27 de ani și 32 de ani, se află în stare gravă, fiind în comă, potrivit observatorulph.ro. Una dintre ele, în vârstă de 27 de ani, a fost adusă urgent la un spital din București. Cea de-a doua, de 32 de ani, a fost transportată la UPU Ploiești.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, un autoturism şi o autoplatformă au intrat în coliziune, iar două dintre cele cinci persoane implicate sunt inconştiente.
A fost cerut un elicopter SMURD, potrivit observatorulph.ro.
La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă şi două ambulanţe SAJ. În sprijinul acestora a fost solicitat şi elicopterul SMURD, precizează ISU Prahova, potrivit Agerpres.
Sursă Foto: ISU Prahova