Pe A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 61, în zona localităţii Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara carosabilului, transmite Centrul Infotrafic din IGPR. În urma impactului au fost patru victime, dintre care o persoană a decedat, iar celelalte trei au fost transportate la spital, cu diferite leziuni.
Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti, valorile de trafic fiind în uşoară creştere, mai spune sursa citată.