Din primele informații de la fața locului, șoferul, un tânăr de 27 ani din Drobeta-Turnu Severin, se întorcea din Complexul Studențesc cu alte trei persoane în mașină, pe bulevardul Take Ionescu, când, în apropierea Punctelor Cardinale, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp.
În urma impactului, cei trei pasageri au fost grav răniți, iar autoturismul a fost complet distrus, scrie Tion.ro.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD, de Ambulanță și Poliție, fiind necesară intervenția celor de la descarcerare pentru scoaterea celor trei pasageri din mașină. Cei trei au fost transportați la spital, unul dintre ei fiind rănit grav. Șoferul, în schimb, a scăpat fără nicio zgârietură.
Acesta a fost supus unui test cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul, care era într-o stare vizibilă de ebrietate, încerca să-i convingă pe polițiști că, de fapt, el a fost lovit de o altă mașină.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Șoferul băut se va alege acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.