Potrivit ISU Olt, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șase persoane.
Au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD. La fața locului au acționat și patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
Șoferul unuia dintre autoturisme și o pasageră din același autovehicul au rămas încarcerați în urma accidentului.
La sosirea echipajelor, șoferul încarcerat, în vârstă de 31 de ani, din orașul Balș, prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Femeia încarcerată, în vârsta de 23 de ani, din orașul Balș, a fost găsită conștientă, politraumatizată prin accident rutier, iar pentru extragerea acesteia pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Femeia a fost preluată de echipajele medicale și transportată la UPU Slatina.
Tot la UPU Slatina au ajuns și alte trei femei, aflate în același autoturism, în vârstă de 17, 18 și 31 de ani, conștiente cu diverse traumatisme prin accident rutier, scrie realitateadeolt.net.