Şoferul avea 38 de ani iar la trecerea la nivel cu calea ferată ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, a lovit trei arbuşti ornamentali, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
"În urma accidentului, conducătorul auto şi alţi doi bărbaţi, în vârstă de 47 şi 62 de ani, au decedat. Alţi doi tineri, pasageri în acelaşi autoturism, în vârstă de 21 şi 27 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii acestui accident", au precizat reprezentanţii IPJ Timiş.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. Au fost alocate şi trei ambulanţe.