Conform Poliției Dolj, șoferul TIR-ului încărcat cu siliciu a pierdut controlul volanului, mașina a lovit un stâlp de joasă tensiune de pe marginea drumului după care s-a lovit de un cap de pod și apoi s-a răsturnat pe o țeavă de gaze.
La fața locului s-au deplasat reprezentanții CEZ și ENGIE, care au oprit imediat alimentarea cu energie electrică și gaze pentru ca echipajele de descarcerare să poată interveni, transmite Mediafax. În urma accidentului șoferul în vârstă de 28 de ani a fost rănit și transportat la spitalul de urgență din Craiova iar colegul său în vârstă de 33 de ani care se afla pe locul din dreapta al cabinei a decedat.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, purta centura de siguranţă, cât şi pasagerul din dreapta", au precizat reprezentanţii Poliţiei.
Șoferul este urmărit penal pentru ucidere din culpă iar cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.