Bărbatul se afla în timpul serviciului și se deplasa, alături de un coleg de muncă, pe strada Unirii din Constanţa.
Lucra ca șofer la Universitatea "Ovidius" și ar fi trebuit să transporte materiale de construcții la un cămin studențesc din zona Pescărie. Nu a mai ajuns, însă, la destinație. I s-a făcut rău la volan și a pierdut controlul mașinii. A intrat într-un autoturism parcat, după care s-a oprit în ușa unui magazin alimentar. Din fericire, niciun pieton nu se afla pe trotuar în acel moment, scrie reporterntv.ro.
Medicii sosiți la locul accidentului l-au resuscitat zeci de minute pe bărbat, însă nu au reușit să îl readucă la viață.
"Am găsit un pacient de aproximativ 60 de ani în stop cardio-respirator. Manevrele au durat mai bine de 30 de minute la care nu a reacționat. Autopsia va determina cauzele decesului", a declarat dr. Mihaela Stoian, medic al Serviciului de Ambulanță Constanța.
La spital a ajuns și pasagerul din dreapta, care a suferit un traumatism cranian ușor.
Șoferița din autoturismul lovit a declarat că staționa pe carosabil în momentul impactului. Chiar și așa, a fost testată cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumase alcool.
"Se pare că unul dintre conducătorii auto a suferit, din cauze medicale, un atac de cord. I s-a făcut rău, a lovit din spate un alt autoturism, iar ca rezultat al acestui accident, șoferul vinovat a decedat", a precizat ag. șef. pp. Nicolae Stana, polițist al Serviciului Rutier Constanța.
Polițiștii au făcut măsurători pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia. În tot acest timp, traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră.