Tânărul şi-a sărbătorit ieri majoratul. A vrut să-şi impresioneze doi prieteni şi i-a invitat la o plimbare cu maşina familiei, deşi nu avea permis. Lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul şi, la un moment dat, băiatul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un stâlp.
"Am intervenit la un accident rutier, un autoturism implicat, total 3 victime, toate constiente. Una dintre ele a fost incarcerata, s-a intervenit cu echipaj de descarcerare si a fost scoasa, toate trei constiente, una merge la spitalul floreasca, cealalta a refuzat asistenta medicala, cea de a treia va merge la spitalul universitar", a spus Ioana Micu, medic SMURD. Poliţiştii sosiţi la locul accidentului au început imediat cercetările.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul va răspunde în faţa legii, pentru că de ieri este major.