Șase persoane au fost rănite, iar mașinile au fost avariate serios. Bulevardul Dacia era blocat, sâmbătă după-amiază. La fața locului au ajuns patru autospeciale SMURD, care i-au transportat la spital pe răniți.
Martorii spun că un autoturism marca BMW a venit în mare viteză și a intrat în mașinile care staționau la semafor.
Șoferul din BMW se bătea cu pasagerul. „Din mașina neagră BMW s-a dat jos o doamnă și un domn iar domnul striga la ea: te omor. Se băteau cu picioarele, cu pumnii, tăvălindu-se pe jos și bătându-se. Domnul a vrut să fugă de poliție și a fost lovit de un taxi”, a declarat un martor la REALITATEA TV.
Șoferul a mai lovit un autobuz RATB pe strada Lutherană, cu câteva minute înainte.
Prins de polițiști după ce inițial a încercat să fugă, șoferul le-a spus oamenilor legii că a consumat cocaină. Acesta a intrat cu capul într-un taxi aflat în intersecție.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă tribunalul București, care împreună cu polițiștii de la Omoruri vor stabili toate detalii accidentului, au precizat reprezentanții Poliției.