Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 34 de ani, din județul Teleorman, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Buzău către Brăila, ar fi lovit în partea din spate un tir ce se afla oprit pe același sens de mers, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.
În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoutilitarei, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul tirului, un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Șoferul autoutilitarei nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite, urmând a-i fi recoltate mostre biologice la spital.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Circulația se desfășoară alternativ pe un sens de mers.