Un al patrulea tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a suferit o fractură de antebraţ, a fost transportat la spital de către echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni.
"Autoturismul în care se aflau cei patru s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb. Cei trei tineri decedaţi au fost găsiţi pe câmp. Al patrulea pasager era în maşină. La locul intervenţiei au ajuns şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei", a afirmat reprezentantul ISU.
Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.