Un bărbat de 31 de ani, din Germania, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj – Oradea, pe un sector de drum drept, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autobuz care tracta o remorcă, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Bălcăuți, județul Suceava.
După impact, primul autoturism a fost proiectat pe acostamentul din dreapta sensului de mers înspre Oradea, unde a lovit un autoturism parcat pe acostament.
În urma accidentului, atât conducătorul primului autoturism, cât și o femeie de 32 de ani, din Vlăhița, județul Harghita, pasageră a sa, au suferit leziuni ușoare.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.