Din primele informații, se pare că un microbuz Cambridge în care se aflau 8 copii s-a ciocnit cu un autoturism marca Volkswagen, scrie reporterntv.ro. În urma impactului, cinci copii și un adult au fost răniți, aceștia primind primele îngrijiri medicale de la echipajele de pe Ambulanță, sosite la fața locului.
Potrivit unor surse neoficiale, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul microbuzului, de 63 de ani, din Constanța, care a pătruns în intersecție fără să oprească la indicatorul 'STOP', moment în care s-a ciocnit cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 37 de ani, din municipiu.
În urma impactului, cinci elevi, pasageri în microbuz, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.