"În microbuz erau zece persoane, iar în autoturism, o singură persoană. La locul accidentului au intervenit două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, două ambulanţe SAJ şi echipaje ale Poliţiei. Nu au fost persoane încarcerate, dar şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, respectiv, şoferul autoturismului şi cinci pasageri din microbuz", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea, conform Agerpres.
Cele şase victime au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş, conştiente. Din cele şase persoane, doi sunt minori, în vârstă de 14 şi 15 ani.