Șase dintre răniți, care se află în stare gravă, au fost transportați cu un elicopter la clinicile din Pilsen şi Praga, ceilalți fiind internați în unitățile medicale din regiune.
Din primele concluzii ale operatorului reţelei feroviare SZCZ reiese că accidentul s-a produs după ce mecanicul vehiculului tehnic nu ar fi respectat un indicator de oprire. Aceste vehicule sunt utilizate pentru detectarea locurilor unde sunt deteriorate şinele. Linia respectivă de cale ferată urma să rămână închisă până seara.
Deși Cehia are una din reţelele feroviare cele mai dense din Europa, o mare parte este învechită, acest lucru favorizând producerea accidentelor. De aceea, ministrul Transporturilor, Karel Havlicek, a promis recent investiţii importante pentru creşterea siguranţei circulaţiei pe calea ferată. În iulie, un accident de tren produs în partea cehă a masivului montan Erzgebirge s-a soldat cu doi morți, între care un german, amintește Agerpres.