UPDATE: O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii își vor continua călătoria spre destinația finală, potrivit unui comunicat CFR.
La fața locului se deplasează reprezentanții autorităților care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.
Planul ROŞU de intervenție a fost activat în județul Hunedoara, localitatea Băieşti, în urma unui incident feroviar. Ultimele două vagoane ale trenului IR 1821, București - Arad, format din șase vagoane, au deraiat, lovind și un stâlp de electricitate.
La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și încă unul al Serviciului de Ambulanță Hunedoara. Din primele informații, se pare că, o persoană a fost rănită.
"După sosirea la fața locului a echipajelor ISU Hunedoara, au constat ca, în urma accidentului, a rezultat o singură victima, cu posibile fracturi la membrele superioare. După acordarea asistentei medicale de urgență la fața locului, victima va fi transportată la spital. Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentru identificarea și altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale", a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, pentru realitateadehunedoara.net.