Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de tren turistic, sâmbătă după-amiaza, lângă Pontarlier, în estul Franţei, după o frână bruscă, a anunţat Prefectura, informează AFP.
Coni'Fer, mic tren turistic cu două vagoane, circulă pe o distanţă de câţiva kilometri în regiunea Haut-Doubs, la circa 1000 de metri altitudine.
"Sunt 18 răniţi uşor şi unul grav", a precizat aceeaşi sursă. "Toţi răniţii au fost duşi la spitalul din Pontarlier", a adăugat ea.
Trenul transporta circa 30 de persoane.
Accidentul a avut loc în jurul orelor locale 13:30, la nivelul comunei Hopitaux-Vieux, la circa 50 de kilometri la sud de Pontarlier.
Dintr-un motiv încă necunoscut, Coni'Fer a frânat brusc, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit cotidianului regional L'Est Republicain, trenul rula cu circa 20 de kilometri pe oră când a avut loc accidentul. Majoritatea pasagerilor se aflau atunci la mese în vagonul-restaurant, precizează cotidianul.