Peste 50 de muncitori de la o firmă de cabluri din Caransebeş au fost joi seară la un pas de moarte. Oamenii se întorceau de la serviciu cu un autocar. La un moment dat, mastodontul a intrat pe contrasens, a lovit o maşină ce aparţinea unei pizzerii, apoi a sărit de pe carosabil şi s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului. În urma impactului, 26 de persoane, între care şi două din autoturism, au fost rănite.
Primii accidentaţi au fost transportaţi la spital de către un vecin care a ieşit şi a văzut grozăvia. Apoi, la faţa locului au sosit mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD de la Caransebeş, Reşiţa şi Oţelu Roşu.
Din primele cercetări ale poliţiei a rezultat că şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens.
Rănile pasagerilor merg de la contuzii şi traumatisme, până la fracturi de maxilar, mâini, picioare sau capete sparte. Cel mai grav este accidentată o tânără din Turnu Severin care are coloana vertebrală ruptă. Ea a fost transportată într-un echipament special la Clinica de traumatologie "Casa Austria" din Timişoara.
Pentru că autocarul implicat în evenimentul rutier transporta muncitori de la locul de muncă la locul de cazare accidentul este considerat unul de muncă. De aceea, pe lângă ancheta poliţiei, şi Inspectoratul Teritorial de Muncă a declanşat propriile investigaţii.