„La data de 17 decembrie 2023, un bărbat în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism pe strada Bușteni, din localitatea Ghiroda, iar la un moment dat a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 32 de ani care se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton, plimbându-și câinele. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 32 de ani”, a transmis Poliția Timiș.
Potrivit IPJ Timiș, în accident a murit și câinele victimei.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru ucidere din culpă.