Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, un accident a avut loc, marți după-amiază, pe DN 29, în localitatea Plopeni, după ce un bărbat de 63 de ani care conducea un autoturism nu a păstrat distanța față de mașina care circula în fața sa, cele două autovehicule ciocnindu-se. În urma impactului, primul autoturism a ajuns pe contransens, fiind lovit de un camion care transporta bitum.
În urma impactului cu camionul, șoferul autoturismului a fost grav rănit, iar doi pasageri din mașină, soția și copilul bărbatului, au fost răniți și ei, scrie reporterntv.ro.