Conform ISU Mureș, în accident au fost implicate trei persoane - două de cod galben și una de cod roșu în stop cardio-respirator.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș, împreună cu SVSU Luduș, precum și două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD B2, un echipaj SAJ B2 și elicopterul SMURD.
Din păcate, persoana găsită în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să-i declare decesul.
„Victima de cod roșu nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarată de cod negru. Bilanțul victimelor rezultate în urma impactului - 1 de cod negru, 1 de cod roșu preluată de elicopterul SMURD și încă o victimă de cod galben preluată de către echipajul SMURD", a precizat Valeria Oltean, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.
La locul accidentului au intervenit și polițiștii.
„Un bărbat în vârstă de 46 ani a condus un autoturism pe DN15 E60, dinspre localitatea Luduș înspre localitatea Chețani, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani.
În urma impactului a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 46 de ani și rănirea tânărului de 19 ani, respectiv a unui pasager din autoturismul condus de tânărul în vârstă de 19 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis Alexandra Petrovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.