La fața locului s-au deplasat polițiștii din Vânju Mare, care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 28 de ani, din comuna Pătulele, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 564, în localitatea Viașu, în aceeași direcție cu un tractor, ce trăgea o căruță, nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers și a intrat în coliziune cu căruța.
La locul evenimentulu au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Din nefericire, una dintre persoane nu a putut fi salvată, deși s-au făcut, minute în șir, manevre de resuscitare.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs tragedia.