La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș.
Potrivit ISU Mureș, în accident a fost implicat un singur autoturism, în interiorul acestuia se afla o victimă încarcerată și alte două victime s-au auto-evacuat.
„Pompierii militari au extras victima încarcerată în cel mai scurt timp posibil și au predat-o echipajului SMURD aflat la locul intervenției. Toate trei victimele au fost preluate și transportate la spital. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Pe toată durata intervenției, circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers", a transmis Dan Petru Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.