Potrivit acestuia, în jurul orei 17.00, pompierii au fost solicitaţi prin intermediul numărului 112 să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Leleşti, în care au fost implicate 2 autovehicule.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi o autospecială SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi 4 ambulanţe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului violent au rezultat 6 victime, dintre care una încarcerată şi inconştientă.
„S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 5 victime. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele de intervenţie nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului în vârstă de 51 de ani găsit încarcerat. Celelalte 5 victime au fost transportate la UPU (6 ani băiat, 13 ani fetiţă, 54 ani femeie, 31 ani femeie, 41 ani bărbat)", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Centrul Infotrafic a anunţat că cele două autoturisme au fost implicate într-o coliziune frontală, circulaţia fiind întreruptă în ambele direcţii pentru aproximativ 45 de minute în vederea efectuării cercetărilor la locul producerii accidentului.