Un bărbat de 52 de ani aflat la volanul unui autoturism Renault a intrat în depăşirea unei autoutilitare, iar, în momentul în care a observat că din sens opus vine un alt autovehicul, a forţat revenirea pe bandă, fiind acroşat de autoutilitara pe care tocmai o depăşea.
Autoturismul a intrat în balans, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se pe cupolă în partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, cei trei pasageri au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital.
Poliţiştii de circulaţie aflaţi la faţa locului au declarat că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului, care nu a respectat regulile de circulaţie privind depăşirea.
Sursa: agerpres.ro