Accidentul a avut loc în comuna Șag. Mașina condusă de o femeie care circula pe drumul ce tranzitează localitatea a fost lovită în plin de un alt autoturism, care venea de pe unul dintre drumurile laterale.
La fața locului au ajuns rapid mașini ale Ambulanței, care i-au preluat pe copii și i-au dus la spital pentru investigații suplimentare.
„Un bărbat în vârstă de 43 de ani nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea și a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamnetar pe drumul prioritar, condus de o femeie în vârstă de 35 de ani. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv 2 copii în vârstă de 1 an și 4 ani, care se aflau în mașina condusă de femeia în vârstă de 35 de ani„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul vinovat pentru producerea accidentului s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.