Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul unui microbuz transport persoane, de capacitate 8+1, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa și pe care l-a proiectat apoi în parapetul din dreapta.
Cei 11 pasageri din microbuz, dintre care 8 minori, precum și șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Avrig, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest accident.
Menționăm faptul că șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei pentru transportul mai multor persoane în autovehicul decât este prevăzut prin construcție.