Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o autoutilitară condusă de o femeie de 44 de ani, din Vădurele, se deplasa pe strada Teiului, ajunsă la intersecția cu strada Voinței, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din Dumbrava Roșie, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a șoferiței și a altor patru persoane, cu vârste cuprinse între 44 și 62 de ani, din al doilea autoturism care au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SMURD (TIM și EPA) și SAJ și transportate la UPU Piatra Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar SVSU va îndepărta de pe carosabil elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.